Primăria Capitalei şi Arcub au găzduit astăzi Conferinţa de Presă privind inaugurarea celei de-a doua ediţii a proiectului „Uniţi în Diversitate! No Discrimination”, un program dedicat dialogului intercultural şi educaţiei pentru toleranţă.
La eveniment, alături de organizatori – preşedintele Uniunii Democrate Tătare, Naim Belgin şi managerul proiectului, Balint Claudia Crina - au participat Administratorul Public al Municipiului Bucureşti, Diana Punga, directorul Direcţiei Cultură din cadrul PMB, Liliana Maria Toderiuc-Fedorca, reprezentanţi diplomatici ai ambasadelor Poloniei şi Ungariei în România, oficiali din cadrul Ministerului Culturii, Ministerului Educaţiei, Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării, Institutului Român pentru Drepturile Omului, dar şi reprezentanţi ai Consiliului de Mediere şi ai unităţilor de învăţământ partenere.
Proiectul vizează, în principal, elevii şi cadrele didactice, prin implicarea acestora într-un proces educativ şi non-formal de combatere a comportamentelor discriminatorii, dar şi comunităţile în ansamblul lor, prin promovarea toleranţei, a diversităţii şi incluziunii sociale şi asigurarea dialogului interetnic.
Diana Punga, Administratorul Public al Municipiului Bucureşti:
„Bucureştiul este cămin primitor pentru comunităţi etnice diverse cu istorie mai recentă sau mai îndelungată, iar promovarea cunoaşterii reciproce şi a armoniei intercomunitare sunt obiective de bază ale Primăriei Capitalei în domeniul relaţiilor dintre diversele etnii care trăiesc aici.
Proiectul pe care îl lansam astăzi este o acţiune socială bazată pe o convingere morală: aceea că promovarea unei întelegeri interetnice este o datorie de onoare. Ne dorim un spaţiu public în care să ne simţim bine cu toţii, în care să învăţăm unii de la alţii şi în care să ne îmbogăţim unii pe alţii din punct de vedere cultural, social şi moral.
Acest proiect îşi propune să informeze tinerii, să-i orienteze spre ceea ce e bine şi să valideze efortul de a-i întelege pe cei alături de care trăim. Felicit instituţiile de învăţământ implicate şi am încredere că programul se va dovedi util pentru elevii care învaţă acolo, precum şi pentru întreaga comunitate bucureşteană”.
În cadrul proiectului, în perioada februarie - mai 2022, vor avea loc o serie de activităţi cu elevii şcolilor şi liceelor incluse in program, dar şi seminarii tip curs pentru cadrele didactice.
„Seminariile vor fi grupate în 3 module şi vor fi susţinute de specialiştii din cadrul proiectului: reprezentanţi ai misiunilor diplomatice şi institutelor culturale din România, ai Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării, ai Institutului Român pentru Drepturile Omului sau ai Consiliului de Mediere. Acestea vor avea ca scop să motiveze şi să sensibilizeze integrarea socială, să promoveze drepturile omului şi ale minorităţilor, egalitătea de şansă, combaterea discriminării şi a discursurilor de ură în rândul tinerilor şi copiilor”, a declarat managerul de proiect Balint Claudia Crina.
Cele 5 unităţi de învăţământ incluse în proiect sunt: Colegiul Naţional Ion Neculce, Liceul Teoretic Jean Monnet, Liceul Teoretic C.A Rosetti, Şcoala Generală Petre Ispirescu, Colegiul Naţional Gheorghe Lazăr.
https://www.facebook.com/PMBucuresti/posts/243212454653133